luni, 20 decembrie 2010

Copil tacut ...

Copil tacut, cu disperare strigi
in sufletu-mi fragil si mutilat de prea multa durere ...
Copil cu suflet obosit,
asculti tacut note-n adagio si lacrima-cristal de sare,
pe suflet cicatrici presara...
Copil umil, atat de mic , ascuns in fiinta mea matura,
Esti obosit.... dar, lupta ta continua ...
Privesti in jos... cauti puterea ce n-o mai ai...
Privesti spre orizont , sperand ca maine
vei avea aripi sa zbori, privind spre viitor !


Copil ce-ai desenat
SUFERINTA
in
NEGRU- INTUNERIC
o data cu durerea...

BUCURIA
sa o desenezi in
GALBEN-SOARE,
ce lumineaza si incalzeste...

Deseneaza
VISELE

cu
VERDE-SPERANTA
,
speranta de a se realiza .

SUFLETUL
deseneaza-l cu
ALBASTRU-CERUL,

Asemeni Cerului si Sufletul este infinit .
Da-mi puterea de a pastra al tau
Zambet
, de copil ...

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Dar din dar ...



Pentru ca acest Craciun sa ne ajute sa intelegem adevaratul sens al vietii , sa intelegem ca unii oameni sunt mai buni decat noi , sau mai rai decat noi ... trebuie sa invatam sa ne iubim , sa ne iubim unii pe altii si sa iubim viata ...sa putem da valoare cuvintelor nerostite sau cuvintelor de multe ori gresit intelese...sa ne amintim de momentele fericite traite in acest an si chiar daca nu au fost multe, sa ne amintim ca Nasterea Domnului este una din cele mai frumoase trairi din viata noastra .

Fie ca de Craciun sa dispara rautatea, si sa aduca iubirea ce fiecare din noi o avem in suflet , este Darul oferit de Domnul fiecaruia din noi dinainte de a ne naste ...
Fie ca de Craciun sa dispara durerea, saracia, boala ...
Fie ca in acest Craciun sa uitam nemultumirile ce le avem si sa iertam pe toti ...sa ne aduca speranta, bucuria, iubirea si curajul de a spune "EU POT "
Va urez tuturor un Craciun pasnic si fericit, ( aaa ...si putin mai multa agitatie, in sensul bun al cuvantului, nu strica, pentru a reusi sa fim mai buni ) Trebuie sa credem in puterea Sufletului pentru a fi fericiti.

Craciun fericit tuturor, oriunde v-ati afla !


Puzzle...

Incerc sa asez toate piesele unui puzzle ce mi se par a fi fara sens , incerc sa dau valoare fiecarei piese... Poate nu au nici un sens ... dar daca ma gandesc, ceea ce incerc sa asez este linistea mea interioara ... Da, ma gandesc chiar ca nu merit aceasta liniste , dupa toate cate am trait, dupa toate cate am facut... acum am totul si totusi un gol imens care ma apasa, acea piesa lipsa care face ca totul in jur sa fie in intuneric ... Acea piesa pe care nu o pot gasi ... E ca atunci cand intr-un sfarsit ajungi la realizarea unui vis dar iti dai seama ca ceva nu este bine , ca lipseste ceva ... acel "ceva" esti TU.

Vreau sa impartasesc cu tine
visele, sperantele , perspectivele ...
RECUNOSTINTA ...
bucuria si durerea,
adevarul si minciuna ...
Vreau sa impartasesc cu tine
IUBIREA ...
libertatea si dorinta de a trai ,
FERICIREA ...
Sa simt prospetimea zilelor ce vor veni,
sa traiesc fiecare clipa alaturi de tine ... !

miercuri, 15 decembrie 2010

Tu ... in sufletul meu !



Tu...Trup si Suflet ma acoperi
in tacerea unei noi zile,
in cautarea unor raspunsuri
pentru a incerca sa pictezi
sentimentele mele...

Tu ... Emotie puternica
ce da voce miilor de culori din mine ...
Tu ...Vant rece ce-mi mangai fata,
imi soptesti cuvinte dulci si intense,
in ganduri ce prind forme.
Tu ... Soare ce brusc apare,
Tu ... Lumina,
Tu ... Energia ce ma capturat prin surprindere,
Tu ... Forta care actioneaza asupra gandurilor mele
Tu ... care vii din locuri misterioase...
Intrii in posesia mintii mele.

Tu... un Vis ce straluceste in ochii mei
in fiecare noapte ,
un Val al simturilor ce aluneca pe piele si in suflet
in timp ce trupurile noastre inbina apa si focul
dand straluciri de dragoste si pasiune ...

Sa te iubesc este usor, este vesel...
Sa te iubesc este un mister in infinit...
Ma faci sa nu simt trecerea timpului
orele ascunzandule in spiritul unui zbor,
minutele in cuvinte dulci si pretioase precum matasea,
secundele in simfonii de sidef a gandurilor mele ...

Tandretea si sensibilitate domina in jur
ca primele raze de soare
dand caldura pana la caderea lui
in timp ce culorile apusului
imbratiseaza sufletele noastre .
Mult-asteptata noapte soseste
acoperindu-ne cu stelele ce cad
din cer cu clar de luna ...
Ne predam eternitatii
din dorinta de a retrai in fiecare zi,
in fiecare noapte
unul in sufletul celuilalt !

2 Picaturi de suflet !

luni, 13 decembrie 2010

Pe drum ...




Ma intorc acasa , in valiza am amintiri din zile fara timp petrecute pe plaja insorita cu nisipurile miscatoare ce duc in eroare, mangaie sufletul si apoi pleaca lasand un gol adanc plin de dezamagiri, ce ard cu fiecare pas facut tot mai mult, cautand vantul de vest si de nord-est care poarta cu el miros de ploaie si amintiri imprastiate prin norii stravezii ...
Amintirile... ca o apa curgatoare rapida , aproape violenta, fluida si neobosita astfel incat poate coplesi cu impulsul sau deplin momentele din viata petrecute, zilele fara sfarsit ...
As vrea sa innec momentele neconcludente... dar privesc pe cursul apei ascultand susurul-voci necunoascute si mersul lor in necunoscut .

Tot timpul am cautat un coltisor linistit umbros in care sa ma refugiez, departe de ceea ce arde, departe de tot ...
Mi se intampla ades sa ma visez in mijlocul unei paduri , privind verdele padurii si albastrul cerului cum se imbratiseaza, pasind incert, calcand in picioare frunzele, acele de pin cazute si radacinile puternice asemeni sentimentelor ce se agita in adanc formand dune acoperite de pamant proaspat , protejate de soare printr-o nisa de frunzis bogat.
In jurul meu o singuratate care a devastat, ca seva ce se strecoara in ganduri si in vene ...
Tacerea copacilor , coaja dura si marcata prin cercuri adanci, in care viermii sapa gauri mari o viata intreaga , cu miros de rasina raspandit in aer, ma infioara ...
Ma trezesc si ma-nspaimanta gandul de a mai patrunde in acea padure ... acei copaci, tacuti vor fi o viata-ntreaga :(


sâmbătă, 11 decembrie 2010

Numele inimii tale !

Sunt
CLIPE

ce valoreaza o viata intreaga ,

EMOTII
ce te fac sa intelegi cat ai asteptat acel moment,

CUVINTE
ce le simti in suflet, dinainte de a fi rostite

parcurgand intreg corpul
asemeni sangelui ce-ti trece prin vene ...
PERSOANE
capabile sa-ti schimbe cursul vietii

printr-o simpla pronuntare a numelui ...
SENTIMENTE
atat de puternice incat agita fiecare fibra a fiintei tale,

RESPIRATII
care pot coplesii si cea mai puternica fiinta ...

Este
IUBIREA

ce nu credeam ca mai exista ...

IUBIREA
ce are un nume,

Numele
INIMII TALE !


Numele Inimii Tale ce poarta
lumina cuvintelor-reflectii albastrui a lunii argintii...
Fluturi care zboara in imensitate in mii de culori,
luminati
prin picaturile de iubire-petale de catifea pe piele,
atingand in tacere sufletul meu ...
PS: Astazi este o zi ca oricare alta, dar minunata...
si simt mintea, inima, emotiile, sentimentele,
care au umplut inimile noastre pentru eternitate ...

un set de emotii, vesnic uniti, traind insolubila legatura...
Nu mai suntem doi, ci o esenta,
nu mai suntem minti sau inimi

ci numai suspin si suflare de viata.

Nu-ti voi putea fi suficient recunoscatoare

pentru puterea iubirii tale care ne-a unit.


miercuri, 8 decembrie 2010

Modificari

Daca tot nu vin fulgii de zapada in zona in care locuiesc ,
(de 4 ani nu am simtit
topinduse in palma mea nici un fulg...
uufffaaa si cat ador aceasta senzatie... )
am inventat eu zapada :)
in fotografie ... evident, este artificiala, "de vina" este programul in care am editat :P...




Inainte
...si...
dupa












M-am jucat si cu un "autoportret" ...ehe!!! se pare ca programul meu de editat fotografii face minuni .




















In viata insa nu putem face astfel de modificari, cu greu reusind sa modificam ceva . Ne trebuie o motivatie bine intemeiata si siguranta ca este alegerea corecta dar mai ales ca vine din suflet ...
Uneori, nu avem incotro, suntem nevoiti , desi nu ne-am dori, dar asa este viata, asemeni unui copac mare, frunzele sunt persoanele ce le intalnesti , uneori dureaza o stagiune , cateva luni, apoi gandul ca vantul le poarta departe , dar daca pentru tine au insemnat ceva iti vei aminti chiar si pentru cateva momente de frumoasele clipe traite ...
A-ti aduce aminte de o persoana nu este echivalentul timpului ce l-ai dedicat sau ti-a fost dedicat ci intensitatea ce da importanta raportului dintre persoane ...

Pasesc prin ganduri
dansand in noaptea ce canta melodios "Tacerea "
In mijlocul a mii de minuni ma las prada vantului navalnic
permitand parfumul de ganduri sa imbratiseze simturile mele .
Jocul de lumini imi invaluie fiinta
si nuante vii de culori imi mangaie ochii.
Dragostea ma face sa ma simt gratioasa
si fericirea imi lumineaza chipul
Gura mea se deschide pentru a zambi
este expresia inimii mele plina de dragoste pentru tine ...

Sunt aici, alaturi de tine si te privesc...
Sufletul meu este in sufletul tau si tu esti in mine ...
...nu-mi doresc sa pleci nicicand de aici ...


marți, 7 decembrie 2010

Ups... anii nu se spun !?!

M-am nascut de ziua mea :P, cum bine spune Pavel Stratan, intr-una din melodiile sale ...
Nu am ascuns varsta si nici nu am de gand...
In copilarie, imi placea sa spun ca am cu cativa ani mai mult decat varsta ce o dovedea certificatul de nastere , acum nu vreau sa am nici mai mult si nici mai putin sa spun ...
n- am ajuns decat la 31 de ani , inca cu zambetul de copil , asa cum am promis INGERULUI ce mi-a dat viata si stiu ca astazi la 22,20 imi va spune de acolo de sus: "La multi ani, fetita mea , zambetul sincer al vietii implinite sa te insoteasca mereu ! "

Prietenii ce au trecut de a doua tinerete spun ca este cea mai frumoasa perioada din viata, ca de acum inainte viata prinde contur si tind sa ii cred privind in urma si vazand ca nu am realizat prea multe din tot ceea ce mi-am propus , astfel ca, am tras linie si am facut bilantul: ( tot este ultima luna din an )
Am tras invataminte din tot ceea ce am trait dar si din experientele altor persoane , am ascultat sfaturile intelepte ale cunoscutilor, dar am grija ca tot ceea ce fac sa vina din suflet.
Am dezamagit din pacate persoanele dragi si pe aceasta cale imi cer iertare... am fost dezamagita , dar nu port ura, nu sunt o fire razbunatoare, nu port ranchiuna si in fiecare persoana vad calitatile , nu defectele...
"E atat de minunat sa stii ca undeva,
cineva te iubeste neconditionat,
te iubeste pentru tine,
pentru ceea ce esti, pur si simplu!"

Va multumesc si va iubesc !!!










7 decembrie

"NU SE PETREC MINUNI SI NU CAD STELE
CA-N NOPTILE COPILARIEI MELE...
Magda Isanos

Oare, are vreo influenta asupra noastra semnificatia crestina a zilei de nastere ?! Prvind in urma anilor as spune ca da, intr-o oarecare masura.

Sfanta Mucenita Filofteia a trait in sec. al XIII-lea, in sudul Dunarii, insa nu se stie cu exactitate daca provenea din neam de romani sau de bulgari. Numele sau in limba greaca inseamna "iubitoare de Dumnezeu". Pentru ca a dovedit mila fata de oamenii sarmani, a fost omorata de tatal sau, la varsta de numai 12 ani. Chiar daca moastele sale se afla la Curtea de Arges de la sfarsitul sec. al XIV-lea, abia in anul 1950, Sinodul BOR a decis generalizarea cultului Sfintei Filofteia.

Istoria arata ca moastele Sfintei Filofteia au fost duse initial la Tarnovo, unde au ramas pana in anul 1393. In acel an, Taratul bulgar a fost ocupat de turci, care au si ars orasul. Pentru a le feri de profanare, moastele au fost duse la Vidin, unde au stat putin timp, probabil pana in 1396. Dupa infrangerea armatelor crestine la Nikopole, crescand amenintarea turca, moastele au fost oferite domnitorului Tarii Romanesti, Mircea cel Batran (1386-1418). Acesta le-a asezat in vechea ctitorie domneasca, cu hramul "Sf. Nicolae", de la Curtea de Arges, pe atunci catedrala mitropolitana. In acest fel se explica si alegerea zilei de 7 decembrie drept zi de pomenire (imediat dupa ziua hramului). Dupa construirea noii biserici de catre Neagoe Basarab, sfintita la 15 august 1517, moastele au fost asezate aici a doua zi, cand s-a facut si proclamarea canonizarii Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului (prima canonizare la noi).

Moastele au ramas la Curtea de Arges pana in 1893, cand, datorita starii avansate de degradare a bisericii, au fost mutate in bisericile "Sf. Gheorghe" si "Adormirea Maicii Domnului" - Olari, din aceeasi localitate. In timpul primului razboi mondial, datorita mutarii frontului in apropierea acestei localitati, moastele au fost duse in paraclisul Manastirii Antim din Bucuresti. Dupa terminarea razboiului, au fost readuse la Curtea de Arges, iar din 1949 se afla in paraclisul acestei manastiri.

In traditia populara este Sfanta Filofteia este numita Poitra lui Nicolae.

Sfantul Ambrozie de Milan, Episcopul Mediolanului

Sfantul Ambrozie s-a nascut, la inceputul secolului al IV-lea, intr-o familie de nobili, tatal sau fiind deputatul imperial pentru Galia si Spania. Chiar daca pagan cu credinta, mama sa a fost crestina. Dupa moartea tatalui lui, imparatul l-a numit reprezentant al sau in provincia Liguria, in care cetatea de resedinta era Mediolanul (Milanul de astazi). Murind Episcopul Milanului, s-a starnit cearta apriga intre crestinii ortodocsi si cei eretici, arieni, cu privire la cine sa fie urmatorul episcop. Sfantul Ambrozie a intrat in biserica ca sa instaureze linistea. Atunci a strigat un prunc de la sanul maicii lui asa: "Ambrozie sa ne fie episcop!" Oamenii au vazut in strigatul limpede al copilului voia lui Dumnezeu, si l-au ridicat pe Ambrozie arhiereu al eparhiei lor. Astfel, Sfantul Ambrozie a primit Sfantul Botez, a trecut prin toate randuitele trepte preotesti si a fost sfintit episcop in durata unei singure saptamani. De pe scaunul arhieresc Sfantul Ambrozie a intarit credinta ortodoxa, a starpit neghina ereziei, a impodobit sfintele biserici, a propovaduit credinta la pagani, a scris minunate carti de adanca invatatura crestina si a fost icoana si pilda de vietuire adevarata dupa Dumnezeu, ca un adevarat pastor crestin. El a compus cunoscuta cantare "Pre Tine Dumnezeule Te laudam" intalnita in slujba Te-Deum-ului. Dumnezeu i-a daruit Sfantului Ambrozie har peste har, incat el a inviat si mortii, a scos afara diavolii din oameni, a vindecat bolnavii de bolile lor incurabile si a vestit mai inainte viitorul. Sfantul Ambrozie al Mediolanului s-a savarsit cu pace in dimineata Slavitului Praznic al Invierii Domnului din anul 397.
Tot astazi, facem pomenirea:

- Sfantului Neofit;

- Sfantului Dometie;

- Sfintilor Isidor, Achepsima si Leon;

- Cuviosului Amun cel din Nitria;

- Sfintilor mucenici Gain si Gaie;

- celor 300 de Sfinti Mucenici din Africa;

duminică, 5 decembrie 2010

Dorinta...!



Am lasat visele ...in mainile lunii...
Ea le va pastra ... intre raze de lumini ...
Prinde fulgii de zapada ,
Ce in acest moment te imbratiseaza ...
Si iti trimite culori de vise ...
Pentru noaptea ce urmeaza ...
Pentru a le trai...asa cum tu doresti ...

O umbra ...din dorinta de tine devin ...
si chiar daca încerc sa alerg, sa ma apropii ...
tu esti tot mai departe ...
Daca te-ai opri pentru o clipa ,
lânga tine este o umbra...sunt eu ...
Dorinta poate deveni realitate ???
Dorinta de iubire, nevoia de a visa,
frumusetea unui zâmbet..
Dorinta de a cânta, de a spune Te iubesc ,
Dorinta de a fii libera dar a ta ...
sa stiu ce am de facut, sa încep sa tip,
nevoia de a plânge , de a fi calma ,
de a ma simti femeie si copila...
Tristetea unui gest, respectul unei prviri
sa te iubesc fara sa înteleg, sa te iubesc fara limite.
Asa sunt eu , poate prea ciudata...
dar atât de îndragostita de tine ...

joi, 2 decembrie 2010

Echilibru'



Am cautat echilibru intre trecut si viitor,
intre gesturi, vise si emotii...
am cautat echilibrul intre inima si minte,
intre vise si sperante incercand sa traiesc !
Dintr-o data, dupa o lunga perioada de timp,
ceea ce mi-am dorit ,
am sperat a aparut cu un simplu si banal salut:

"Buna ziua, ce faci? "
Dintr-o data gandurile , grijile, tristetile au disparut
si fara nici o retinere am zambit
caci sufletul a simtit caldura salutului sincer
ce venea de la celalalt capat de univers.
Acea voce, cuvintele rostite imi alina orice durerea ,
imi mangaie sufletul, si il umple cu puterea si optimismul tau ...

Cu fiecare zi ce trece alaturi de tine,
descopar lucruri interesante in mine ...
ma vad mereu cu ochi noi si aprecierea mea incepe sa creasca ...
pastrand in acelasi timp umilinta
care pentru mine este una din comorile cele mai importante ...
descopar virtutiile si slabiciunile mele
ce ma ajuta sa ma inteleg intotdeauna mai bine
pentru a permite sa distrug acel zid din mine ...

asa am ajuns la un echilibru care este foarte important in viata noastra ...

Cand esti mic ai un echilibru natural,
atunci cand cresti acel echilibru din mai multe motive se rupe si astfel trebuie sa fii capabil sa te reechilibrezi si poti doar atunci cand deschizi ochii si te redescoperi asa cum esti, frica transformanduse in curaj... teama transformanduse in entuziasm si dorinta de a face ceva...
tristetea se transforam in bucurie, pesimismul se transforma in optimism,
Perspectiva asupra vietii se schimba continuu dar ne permite sa vedem lucrurile asa cum sunt ele in realitate...
adevarul doare doar atunci cand nu il acceptam, daca il intelegem putem construi viitorul nostru , proiectand speranta din trecut si prezent cu constiinta ca putem realiza ceva concret pentru viitor ...

miercuri, 1 decembrie 2010

O noua viata !

Unele persoane vin si pleaca din vietile noastre desi nu ne-am dori acest lucru,
unele persoane stiu ce vor sau alte persoane care se ratacesc in negura ...
dar fiecare este liber, fiecare isi alege drumul si insotitorii...
Asa e viata uneori... cu drumuri mai intortochiate ...
dar fiecare din noi intr-o zi va ajunge pe drumul ce ii este destinat...
nu ne putem impotrivi acestui drum, asa ne este scris ...
Nu ma pot opri insa din mers, (pentru a astepta ... ce...??? ma intreb si va intreb...)
nu imi permit nici macar un mic popas, oricat de greu imi va fii,
as ramane pe loc mai mult decat as avea nevoie
si as pierde timp pretios din viata mea...
iar acest timp nimeni nu mi-l poate da inapoi...
Viata merge inainte, cu bune, rele, esecuri si reusite...
Totul in jurul nostru este in continua miscare si transformare...


Renasc, renasc la o noua viata !!!
Asemeni soarelui,
ce rasare in fiecare dimineata...
Las durerea sa se odihneasca
pe patul sau de spini,
si ma trezesc pe acel covor
cu petale parfumate...
si toate acestea
imi spun doar atat...

aceasta este viata...

Atit spinii cat si petalele
m-au ajutat sa inteleg
ca fericirea este
in ceea ce respiri,
in ceea ce simti,
in ochii inocenti,
in zambet,
in inima...

Pentru ca...



Priveste-te în oglinda... recunoaste-ti curajul si visele
si nu le baricada în spatele slabiciunilor tale . Daca înveti sa te cunosti , înveti sa stii cine esti cu adevarat, devii liber si puternic...si nu vei mai fi o mascota în mâinile altora ...



Sa te descoperi
asa cum esti de fapt
este o aventura
care necesita curaj,

o provocare
ce nu se sfârseste niciodata.

Intr-un vis poti pierde

Intr-un vis se poate întâmpla orice,
pentru ca prin vis
ne eliberam mintea si trupul
de labirintul ce singuri l-am creeat.
Un vis, nimic mai mult ...
o emotie uneori prea scurta
dar vitala.

Privirea este locul
unde corpul si sufletul
se intalnesc.



Nu am ales eu sa te iubesc,
te-am regasit de fiecare data
oaspete neasteptat,
prezent în casa sufletului meu.
În camerele secrete ale viselor mele.
Te-am primit
oferindu-ti petale de trandafiri
la ficare pas facut in sufletul meu...
Nectar si miere ti-am oferit
pentru a-ti îmbata simturile
ce nu se linisteau nici atunci când dormeai.
Nu am ales eu sa te am aici...
sa îmi patrunzi în fiecare gand...
sa îmi luminezi zilele
cu lumina ta misterioasa,
sa imi pictezi
fiecare colt al sufletului meu...
Nu, nu am ales eu...
si nu voi alege niciodata sa pleci
departe de mine pentru totdeauna.
Vreau doar sa ma bucur de prezenta ta,
ignorând indoielile si incertitudinile...
Pentru ca
nu vreau sa fii"trecut"în sufletul meu.

luni, 29 noiembrie 2010

Ascunde-ma ...



Gandurile-mi umbla desculte prin dorintele mele,
in cautarea unor raspunsuri ...
Caut zilele cu soare , pentru a usca pielea uda din visele pierdute ...
Caut caldura ce-mi mangaie sufletul si-mi lumineaza iubirea pentru Tine ...

Am intalnit un suflet dupa zile intregi de cautare ,
Dar pentru astfel de cautari nu exista timp ,
Simteam ca intr-o zi ne vom intalni .
Vazandu-te, simtindu-te ... te-am recunoscut ...
Te-am regasit... !?!
Te-am mai cunoscut in alta viata
si dialogul dintre noi nu se terminase ... !?!

Peretii si-au pierdut acea culoare gri ,
A incetat sa mai fie frig in intuneric
si cerul a prins din nou culorile seninului ...

In ochi reflecta lumina stelelor , oprind fluida apatie ...

Prind aripi iar , plutind usor,
ma sprijin pe o floarea cei deschisa catre soare ,
in adancul inimii mele ,
aducand mangaieri calde in sufletul meu...

Cautand in secretele si slabiciunile mele ...
privirea ta ma deseneaza,imi modeleaza pana si respiratia ...
Zambesc felului in care ma ridici , eu o simpla umbra ...
prin tine am invatat sa zbor ....

Ascunde-ma in visele tale si lasa-ma sa respir prin tine ...
Ascunde-ma in privirea ta calda si sincera ... ce imi da siguranta ...
Ascunde-ma si acopera-mi tristetea cu iubirea ta ...
deseneaza curcubeul in intunericul ce-l gasesti in mine ,
si da-mi lumini de fericire ...



vineri, 26 noiembrie 2010

Sufletel si sufletica



Am citit de multe ori povestea "Sufletel si sufletica " , o poveste deosebit de frumoasa ce scoate in evidenta faptul ca exista suflete pereche care mai devreme sau mai tarziu se vor regasi ...
Am visat si am cautat mereu acel suflet si in fiece persoana pe care am iubit-o am cautat sa imi regasesc sufletul pereche de aceea imi place sa dezmierd prin cuvantul "sufletel"

Sufletel si sufletica

sursa (http://www.cafeneaua.com/nodes/show/7190/sufle%C5%A3el-%C5%9Fi-sufle%C5%A3ica/1
)
Într-una din zilele fără nume şi fără ore din Cer...D-zeu deschise palma şi zâmbi. În palma Lui stăteau două sufleţele mici şi plăpânde...care se priveau şi chicoteau fericite:
-Uite...înăuntrul meu dacă strigi...numa pe tine te auzi! spuse Sufeţelul în privirea căruia străluceau toate constelaţiile fericirii ascunse după petalele unui trandafir mereu în rouă.
-Hihi...da...şi tu dacă intri înăuntrul meu vei vedea că eşti peste tot, spuse Sufleţica.
-Off, oftă D-zeu şi scăpă o lacrimă peste cele două suflete jucăuşe, iar măna lui începu să tremure încet.
-De ce plângi? întrebară sufleţelele abia abţinându-se să nu plângă şi ele.
-Pentru că aţi crescut prea repede...timpul deşi aici nu are cu ce să fie măsurat...a trecut dragii mei.., iar voi trebuie să plecaţi să învăţaţi să simţiţi şi să daţi mai departe, iar D-zeu îi mângâie încet...în timp ce ei începură să râdă gâdilindu-se.
Apoi, brusc Sufleţica începu să plângă.
-Ce este draga mea, întrebă D-zeu?
-Nu vreau să plec...dacă plec ce se întâmplă cu Sufleţel? Nu vreau să mă despart de el niciodată...în el am toate ecourile mele...toate răsetele şi toate cuvintele. Cum am să ştiu să mi le găsesc din nou...cum am să-l găsesc pe Sufleţel acolo? Lumea e mare şi rea şi poate nu îl voi găsi niciodată...
Atunci Sufleţel scoase un ţipăt...primul ţipăt auzit vreodată în Cer, iar D-zeu se întristă pentru prima dată. Încercă să-l aline, să îl mângâie, să îl facă să zâmbească, dar Sufleţel era trist, speriat şi înţepenit...apoi dintr-o dată începu să plângă în hohote...:
-Nu mă trimite te rog în lume...fără Sufleţica mea nu voi ştii să învăţ nimic bine...nici durerea, nici fericirea, nici nu voi ştii să fiu un suflet bun...voi rătăci mereu până am să mă întorc la Tine să pot fi din nou cu Sufleţica mea.
D-zeu se cutremură şi îl cicăli:
-Sufleţel...viaţa trebuie să o apreciezi şi când nu îţi găsesţi calea, din durere trebuie să ştii să cerni lacrimile şi să faci din ele cele mai frumoase gânduri de întelepciune. Din înţelepciune trebuie să dai apoi celor din jur şi poate aşa vei învăţa să fii bun chiar dacă Sufleţica nu este lângă tine.
-Dar nu e corect...nu e corect...se revoltă Sufleţica!...şi venele ei prin care curgea toată fiinţa ei se încordară într-un geamăt...ca şi când Cerul ar fi stors toţi norii de ploaie..., iar Îngerul Curcubeu şi-ar fi pierdut culorile.
-Sufleţica...tună D-zeu revoltat pentru prima oară..., dar văzu că ea nu se sperie deloc....! Sufleţică dragă...ce nu e corect în ceea ce fac EU?
Lacrimile ei se prelingeau în minuscule bobiţe de nisip..., iar ea le culegea...toate...boabă cu boabă...şi tot plângea...mai mult, mai mult..., iar D-zeu mirat o întrebă:
-Ce faci acolo Sufleţică?
-Plâng în amintiri şi le culeg...le strâng în boabe de nisip...şi le înghit apoi pe toate...aşa voi ştii să îmi amintesc într-o zi de Sufleţel...îl voi ştii recunoaşte...dacă eu ca şi om nu voi ştii...eu ca şi Sufleţica îl voi recunoaşte...nu se poate să nu fie aşa..continuă ea plângând tot mai multe amintiri.
Sufleţel o tot mângâia şi o ajuta să culeagă amintirile...una...două...zece...o sută...o mie...un milion de eoni..., iar D-zeu le spuse că trebuie să se pregătească.
Atunci Sufleţica îi spuse:
-Ştii ce nu e corect Doamne Doamne?...Că ne-ai născut împreună şi ne trimiţi separat...că ne-ai lăsat să ne cunoaştem şi ne plângi în două lacrimi...că îmi rupi în fărâme de eoni ecoul pe care numa el ştia să îl facă să rămână înăuntru...!
-Off...dragii mei..., dar trebuie să fac asta, altfel nu ar fi bine...trebuie să învăţaţi să fiţi oameni...şi trebuie să vă faceţi mari...ca să pot plânge cât mai mulţi Sufleţei şi Sufleţici, răspunse D-zeu trist şi fericit săruntându-i pentru ultima oară.
-Sufleţellllllllll !!!....se pierdu în infinit strigătul disperat al Sufleţicii.
-Sufleţicooooooooo !!!....îi urmă ecoul disperat al lui Sufleţel, dar strigătele nu le mai putură auzi.
Timpul trecu, iar D-zeu plânse Sufleţei şi Sufleţici într-una, însă în serile Sale de odihnă...lua două suflete adormite pe pălmile Sale şi le şoptea câte un cântec de adormit..., îi săruta şi îi aşeza înapoi. Erau şi probabil vor rămâne mereu preferaţii Lui..cei doi Sufleţel şi Sufleţica...primii care au făcut Cerul să plângă.
Într-o zi însă...pe când D-zeu avea ceva urgent de făcut...Sf. Petru..veni ţipând:
-Doamneeeee! Doamneee!
-Da Petru..., dar ce strigi aşa de o să trezeşti şi Răul pe care de abia l-am adormit?!
-Doamne...priveşte rogu-te jos...pe Pământ!..., iar ochii lui Petru sticleau de lacrimi şi fericire.
D-zeu mormăi..:
-Ce o fi cu Petru...că de când a plecat Sufleţica nu a mai zâmbit aşa niciodată!...
Să nu uit...Sf. Petru este preferatul Sufleţicii, el a fost dintotdeauna sfântul ei preferat...la el stătea în poală şi asculta poveşti şi învăţa să fie războinică şi să nu cedeze oricât de grea ar fi căderea, iar Petru...se topea tot când era vorba de ea.
D-zeu atunci îi zicea mereu zâmbind:
-Off Petre că parcă te-a topit precum o bucăţică de unt.
D-zeu privi pe Pământ cu nerăbdare...şi atunci Cerul începu să se cutremure...Îngerii uitară pentru o clipă să mai zburde...Îngerul Curcubeu uită că are culori...Norii se strânseră toţi unul în braţele celuilat...Heruvimii se ascunseră după Bolta Cerească...singurul Îngerul Iubirii stătea şi privea bucurându-se ca un copil mic.
D-zeu oftase pentru prima dată în lunga Sa Eternitate...oftase pentru că doi tineri îşi ciocniră pentru prima dată...imposibil, eroic, trist...sufletele...şi...se recunoscură:
-Sufleţico dragă...chiar tu eşti, iar lacrimile lui începură să curgă, în timp ce mâna îi mângâia chipul ei fără încetare...îi era teamă să nu dispară iarăşi...! Offf Sufleţica mea...chiar tu eşti...mi te-am imaginat de multe ori...te-am simţit...am ştiut că plângi şi mă strigi...pentru că am simţit boabele de amintiri...şi mă răscolea dorul de...tine...draga mea!
Iar ea...îl privea mută...mută de drag şi emoţie...de lacrimi şi fericire...ochii i se scăldau pe faţa lui...vai cât de frumos era Sufleţel al ei...şi era el...!!!
-Sufleţel...oohh...Sufleţel!
Mâna ei îi atinse chipul scăldat în lacrimi...şi sufletul scoase iarăşi ţipătul care stoarse norii de lacrimi...ploua iară...iar ei ştiau că D-zeu plângea pentru ei...a plâns când i-a creat...a plâns când i-a trimis...şi a oftat plângând acuma când ei s-au regăsit.
Se priveau plângând şi râzând...se sărutau şi se mângâiua cu dor...vroiau să recupereze tot timpul ce le-a fost furat..., iar ochii lor se umpleau unul de altul ca şi când să umple din nou clepsidra de amintiri...ca să se poată regăsi mereu...mereu...oricâte uragane ar fi...oricâte ploi sau vreme bună.
Ştiau că orice le-a rezervat viaţa şi soarta...orice le va rezerva...ei nu se vor mai pierde...erau Sufleţel şi Sufleţica...cei născuţi împreună.

joi, 25 noiembrie 2010

Lumea din spatele oglinzii



Sunt inca aici si scriu despre tine ...despre tine, cel ce ai ales tacerea ...
si cu putinele cuvinte nerostite m-ai asezat intr-un colt asa cum lasi lucrurile uzate, ce nu au contat. De multe ori ma gandesc la emotiile ce impreuna le-am trait si ma intreb cum sa fi uitat tot ceea ce a fost ... Dar poate acum, vei trai linistit si sper ca va fi cineva langa tine asa cum iti doresti, sa te iubeasca la fel cum eu te-am iubit... Nu te pot ajuta, dar te pot asculta, pot sterge momentele de regret, atunci cand iti vei da seama cat de mult te-am iubit, poate doar atunci inima ta va intelege, cat de dureroase si nedrepte au fost tacerile tale, taceri pe care sufletul le plange in fiecare zi .
Nu mi-a ramas decat sa ma bucur cand prin felul meu " alandala" pot face pe cineva sa zambeasca sau cum s-a intamplat, sa fiu parte dintr-un vis realizat... sa simt fericirea unui suflet ca si cum as fi trait implinirea propriului meu vis ...

Povestea unui suflet de femeie

Traia o viata ce dorea sa nu fie a ei ... scaldata in lacrimi, dezamagiri, singuratate in doi , esecuri si multe complexe ... In una din zile a fugit prin lumea plina de fum , in agonie , fara sa stie spre ce se indreapta ... dar fara sa se uite in urma ei ...sperand la o viata mai buna ... Marea a atras-o dintotdeauna ...astfel ca a poposit la malul ei ... fara un scop, fara un plan , se lasa purtata de valurile vietii ...averea ei era speranta ce printre lacrimi o striga ... Isi creease o imagine si incerca sa ii dea contur cu visele ei ...asa cum ar fi vrut sa-i fie viata ...asa cum spera ca va fi ... cu dorintele si sperantele ce le avea mereu ascunse in sufletul ei .. Realitatea nu dorea sa o auda, pentru a nu-i tulbura linistea intunericului in care zacea ... Isi dorea decat sa nu mai simta nimic , sa nu stie nimic , sa nu mai auda nimic si sa se confunde in uitare ... Se lasa purtata de vise , simtindu-se oarecum in siguranta ... o legana usor , ca intr-o barca , purtand-o spre un port care-i oferea siguranta ...
Traia intre vis si realitate ...innotand mereu prin valurile viselor... ca sa ii fie calauza prin valurile vietii , chiar daca stia ca barca ce a ales-o este gresita...

Isi amintea mereu suferintele prin care a trecut si doar el, Visul o mai salva di abisul vietii pe care o traia ... Zambea mereu si ochii ii radeau de bucurie ... desi stia , atunci cand se va trezi , totul va disparea ... dar nu mai avea notiunea timpului ... nu mai putea gandi logic... era prea visatoare , incerca sa lupte, dar in cele din urma renunta , alunecand din nou in visare ...
A adormit din nou cu toate temerile ei, cu toate bucuriile, cu el, Visul si s-a mai prefacut inca o data ca nu ii pasa de realitatea in care traia
A alergat ghidandu-se dupa tipat si a ajuns la capatul nimicului! De cealalta parte se afla ingerul ei...visul ei...speranta ei... si sufletul i-a fost invaluit de caldura . a inceput sa planga in hohote, in timp ce de pe malul celalat auzeam cea mai calda voce rostita vreodata.
L-a dus in locul ei de suflet, i-a aratat micul ei secret, l-a lasat sa-i descopere lumea…Au ras si au plans impreuna, a tinut-o de mana cand îi era frica si a tinut-o in brate cand avea nevoie….
"Am nevoie de tine, nu pot sa-ti explic de ce, dar stiu ca am nevoie de tine."… mai existi oare?
Toate s-au petrecut intr-un singur loc…era o camaruta mica dar care a strans atatea amintiri frumoase. Zilnic adormea gandindu-se la ce a fost, cum a fost si cu ochii tristi descoperea ca nu mai este si nu va mai fi vreodata. Renunta pentru ca din nefericire, toate visele frumoase au un sfarsit si iata, ca acum inima ei poate sa renunte , caci a fost contaminata de lumea asta in care lucrurile cele mai de pret pier ...
.......................................................

În tacere am vrut sa asculti ceea ce as fi vrut sa iti spun ...

Valurile înalte m-au facut sa îmi dau seama cât de suparat erai ..

Mult timp te-am ascultat fara sa spun nimic ...
si sufletul meu agitat nu a stiut sa te calmeze ...

Am lasat sa te eliberezi de toata furia ,

pentru ca de multe ori si eu ma simt ca fiind într-o colivie ...

Te-am lasat sa îti gasesti linistea ...
............................................................
Gandurile-mi umbla inca desculte prin dorintele mele,

in cautarea unor raspunsuri ...

Cautand zilele cu soare , pentru a usca pielea uda de vise pierdute ...

Cautand caldura ce-mi mangaia sufletul si-mi lumina iubirea ...

As vrea sa fiu eu insami ...pentru a intelege acea parte din mine

ce nu este a mea ...ci a ta...

............................................................
Trece prea repede timpul, timpul meu , vreau sa-l opresc intr-un fel ,
am nevoie de timp pentru a umple acel loc din care tu lipsesti ...
Ridic privirea invadand intunericul ... ma tem, inchid ochii ...
dupa un timp ii deschid din nou si vad totul in lumina ...
Vantul se joaca cu mine ... trece prin parul meu

Imi mangaie chipul , imi atinge buzele,
ahhh... ador senzatia ce mi-o da...
Inchid ochii... cand vantul ma atinge din nou , simt respiratia ta ...
Mainile tale !?! un fior rece pe trupul meu ...
Un parfum de pasiune si dorinta de tine ...
Privirea ta, imi mangaie sufletul

Sarutul tau , imi incalzeste inima


Imi ajungea sa te simt langa mine pentru a imbratisa viata ...


Închisa în spatiul meu de singuratate , ma scufund în mii de gânduri ...
Un gând ma tulbura de mult timp...din nou ridic privirea spre cer , cautând în profunzimea lui ...misterul ...
Sunt în cautarea aceluiasi raspuns ce doar tu mi-l poti da ...
Unde esti ?... ce faci ? ... ma vezi ?... esti aici cu mine ? ... ma ajuti sa ma ridic ?... îmi îndrumi pasii ?...
Privesc spre cer si stiu ca voi fi iubita mereu de îngerul meu.
Cu cât iubirea mea creste el respira prospetimea sentimentelor mele si stie ca m-am îndragostit de el ...
Voi sta si voi astepta
ca îngerul sa-mi priveasca destinul... El cunoaste locul unde vom merge când vom fi batrâni, cu parul grizonat . Este timpul sa ma opresc în tacere mea pentru a retrai momentele unice din viata mea .. O lacrima îmi cade pe obraz mereu in timp de noapte asteptând parca sa o stearga cineva cu mângâieri suave ...
Nostalgia este prea mare si nu reusesc sa ma lupt cu ea ...
ma pierd în amintiri si ochii mei te cauta prin lumea ce o privesc ... Iubirea traieste chiar si în cele mai adânci taceri ale mele ... Nu pot uita nimic din tot ce-a fost ... si simt cum si tu mângâi fiecare amintire ... Un parfum de gânduri atinge simturile mele , le simt mirosul însotite de notele calde ale unei melodii ... Un parfum ce îl voi purta cu mine mereu ...
Mi-ai daruit muntele eu iti daruiesc marea ...
Imagineaza-ti o plimbare la apus de soare pe malul marii

Ne oprim , ne asezam pe nisip
pentru a admira frumusetea valurilor, al soarelui in apusul sau ...
......................................................................

Ca un nomad, calatorind mereu prin lume ,
am lasat marii, cerului, vantului, pamantului si intregului univers gandurile mele, sa iti spuna ceea ce simt si ceea ce doresc ...
ce imi doresc ?...acel suflet cu care ma pot identifica ...
Sa stie si el ce inseamna sa fii doar un calator al acestei lumi ... Sa stie ce-i pasiunea in a descoperi misterele lumii in colturile cele mai indepartate... Sa imi insoteasca pasii, in lungile mele drumuri in jurul lumii... Sa calatorim cu anotimpurile ... In rima vietii mele, cea care imi da putere. Sa mergem mai departe, sa uitam de durere.




duminică, 14 noiembrie 2010

Pentru prieteni !


Am citit tot ceea ce ati scris printre lacrimi, multumind din suflet pentru fiecare cuvant, gand ce l-am gasit pe YouTube, pe site, pe messengger sau mail,
cuvinte ce ma tulbura dar in acelasi timp ma linistesc, cerandu-mi in aceeasi masura iertare ca nu am raspuns comentariilor . ...Majoritatea stiu motivul absentei mele, le-am simtit ingrijorarea la fel de intens ca sprijinul acordat... insa nimeni nu poate stii cu adevarat ce spun ochii mei acum, oare va sti cineva sa citeasca intr-o zi ceea ce spun ei? Mi-e frica sa raspund la aceasta intrebare ...ridic privirea spre cer si il ascult, dorindu-mi sa-mi sopteasca , dorind sa imi dea ceea ce mi-a luat prea devreme, dorind sa fiu acasa pentru a putea aprinde o lumanare la mormant... Singuratatea de multe ori ma face sa simt lipsa a tot ceea ce imi doresc si unele goluri din suflet ce nu se vor umple niciodata. De multe ori lacrimile imi par a fi firicele de nisip pierdute in vant, le simt atingerea, dar nu reusesc sa le adun ...iar incercand sa le sterg nu fac decat sa adancesc cicatricele lasate in suflet ... de multe ori ma pierd in imensul desert de vise, calatoresc in necunoscut spre misterioase destinatii, departe de fereastra casei de la care privesc, pentru a-mi potoli dorul, setea de frumos, astfel incat din nimic, sufletul sa-mi fie inundat de iubire... Ma pierd in o mie de vieti pentru a gasi realitatea fiecarui vis , pentru a intalni bucuria unui secret ascuns in ochi necunoscuti. Intalnind noi chipuri , ochi nevazuti in care sa ma privesc, incercand sa ma regasesc. Seara, inainte de a stinge lumina reflectez asupra inutilitatii mele, este atat de clara , o vad bine definita in formele, in culorile sale si in ciuda confortului pe care mi-l poate aduce suflete dragi, nu pot sa nu simt lipsa fiintei ce mi-a dat viata ...adorm plangand si ma trezesc la fel, in aceasta perioada, mai mult ca oricand dar asa cum am mai spus unei persoane dragi, asa cum i-am promis mamei mele, zambetul am sa-l port in fiecare zi, indiferent de amaraciunea lacrimilor mele, pentru ca asa este viata, dulce si amara , cu bucurii, tristeti, esecuri si reusite (nu sunt cea mai norocoasa persoana , dar asta nu ma face sa nu fiu optimista, cred ca zodia este de vina, de aceea probabil sunt si atat de incapatanata, uneori, recunosc nu e bine , insa ma ajuta sa imi impun prioritatile ... Dumnezeu ne stie fiecare gand si fiecare fapta , stie adevarul, mai ales ne da putere de a trece peste obstacolele vietii si cu fiecare fapta buna mai dobandim putin din puterea ce o trimite spre noi, acea putere pe care unii o confunda cu, norocul, soarta sau destin, dar de fapt, ea este IUBIREA DE OAMENI.
Sunt zile cand nu scriu deloc , zile in care se intampla tot felul de lucururi ... suisuri si coborasuri... si coborasuri. Din pacate aceste zile, am fost cu moralul la pamant ... nimic nu este bine ...dar asa este facuta viata, cu momente frumoase si altele mai putin frumoase ... Azi- noapte am visat-o pe mama mea, I-am simtit imbratisarea , i-am spus cat de mult o iubesc ...si cate as fi vrut sa ii mai spun... Acel vis parea atat de adevarat si nu imi doream sa se termine ... Dimineata cand m-am trezit am vrut sa merg la ea...uitand unde ma aflu, am mers sa cumpar trandafiri albi, florile ei preferate ...am iesit din florarie si am realizat ca nu am cum sa ajung la mormantul ei... m-am abtinut sa nu plang pe strada , mi-am fixat privirea spre cer mangaind fiecare trandafir , apoi am mers la biserica si le-am asezat la icoana Maicii Domnului ... Imi lipsesti mama, te respir in amintiri ce se cuibaresc in minte in timp ce privesc spre cer si îmi dau seama cat de departe esti ... Rasfoiesc paginile trecutului si-ti vad privirea calda, rasete si strigate de bucurie in timp ce incerci sa ma prinzi in brate ... Imbratisarea ta este atat de primitoare ... iti prind obrajii cu manutele mele mici si ma apropii de chipul tau
pentru a mirosi parfumul tau inconfundabil ...
As da orice pentru a ta mangaiere... Pentru tine voi purta zambetul copilului ce am fost odata !

joi, 4 noiembrie 2010

Dansul iubirii



Voi fi aici, in lumea ta
si te voi privi dansand
dincolo de spatiu si de timp ,
dansul magic al iubirii.

Iti voi mangaia parul

lasandu-l delicat sa alunece

printre degetele mele,

ca si cum ar fi din matase pura,

Iti voi cauta buzele - petale de trandafiri,
savurandu-le incet,
descoperind frumusetea,
delicatetea,
corpului tau
plin de viata si de lumina.

Voi indeparta acel voal de tristete

si melancolie din ochii tai.
Te voi strange la pieptul meu,
intr-un dans lent,
Un pas tu, un pas eu, un pas noi ,

dansand impreuna emotia iubirii !




marți, 2 noiembrie 2010

As vrea ...@


Imi place deosebit de mult aceasta poezie, gasita pe net, undeva, candva...
Nu mai stiam unde am citit-o, dar astazi am descoperit autorul, desi e doar un pseudonim
"arti"
Pe aceasta cale, tin sa o felicit pentru superbele versuri, emotionante, este prea putin spus, astfel ca am incercat vocal, prin imagini si in compania unei melodii , zic eu , adecvate, sa transmit emotia acestor versuri minunate :) in felul meu " alandala "

"As vrea in lumea ta sa fiu
un colt de rai..acel vis viu,
as vrea sa ma gasesc in ochii tai,
ziua si noapte, sa traiesc in ei
as vrea sa ma adanc in gandul tau,
sa ma rodesti in fiecare clipa si mereu
as vrea sa ma arunc sa zbor
la tine in vise sa trezesc amor..
as vrea sa cad pe buze in dor uscate
sa te topesc cu mii de soapte..
as vrea sa plang de fericire,
in mana ta ce-a alina gingasie
as vrea sa cant in ploaie nebuneste!
iar tu sa stingi dorinta ce ma copleseste
as vrea sa fiu o raza in rasarit de zori,
iar tu un soare fara nori
si sa sadim in noi adanci fiori
as vrea sa fiu in cer, seninul!
sa te implinesc, s-atingi sublumul..
as vrea sa ma primesti in suflet
si eu.. eu sa te port in cuget..
as vrea sa fiu un ghiocel in primavara
si luna cea blajina in fiecare seara
as vrea sa curg in tine..cum apa din izvor
sa murmur, fara de sfarsit de dor..
in lumea ta
in visul tau
in ochii tai
pe buze
sa plang
sa ingan fiori
sa te implinesc felin
sa curg
in dragoste sublim!

luni, 1 noiembrie 2010

Copilaria, un basm fara sfarsit



"Copilaria este un taram magic.

Nu stim cand si unde incepe si nu stim cand si unde se termina . Ne trezim doar ca numai suntem copii, ca am iesit din copilarie, uneori fara sa o fi trait pe deplin...
Copilaria este o lume fermecata , duioasa, dulce, lina, in care orice se poate intampla. Orice !!! Este varsta la care suntem cel mai aproape de Dumnezeu si de toate tainele existentei . Ne putem intalni oricand cu balaurul cu sapte capete, cu zgripturoaica cea haina, putem fi vrajitori, eroi din filme sau benzi desenate, putem vizita orice loc din lume cu ochii mintii si sa credem cu tarie ca am fost acolo cu adevarat...
Copilaria este singurul moment al vietii in care traim totul la maxima intensitate. In care plangem si radem in aceeasi zi, in care ne suparam si iertam dupa cateva momente, in care suntem singuri si totodata cu toata lumea .
Apoi, pe masura ce trec anii, pe masura ce ne maturizam, nebunia si exuberanta copilariei dispar. Devenim mai seriosi, zambim mai putin, nu ne mai bucuram de orice nimic care ni se ofera, avem gusturi, pretentii rafinate...
Nu mai credem in magie, Nu mai credem in Mos Craciun si in sacul sau plin cu jucarii... Nu mai credem ca mama si tata sunt cei mai extraordinari parinti din lumea aceasta... Nu mai iubim cu detasare si pasiune, nu mai rosim atunci cand gresim, nu mai chiuim de bucurie atunci cand cineva ne indeplineste dorinta mult asteptata.
Cand incepe si cand se termina copilaria ???
Nu stim . Stim doar ca, la un moment dat ne este rusine sa ne mai comportam ca niste copii... Avem pretentia si dorim sa fim tratati ca adulti.
Ca persoane pe deplin responsabile, mature.

Pierdem jocul, pierdem libertatea
si pierdem nemarginirea.
Ar trebui ca macar in suflete
sa ramanem vesnic niste copii.
Vom ajunge la o varsta la care vom dori sa aruncam peste umar un pumn de sperante, pentru a inflori sub mangaierea zanelor cu trup de margean si a piticilor cu barbi de clestar, spre a le putea vorbi nepotilor nostri despre o copilarie cum n-a mai fost : "Hai mai bine despre copilarie sa povestim, caci ea este singura vesela si nevinovata .
Si drept vorbind, acesta-i adevarul !!!"

joi, 28 octombrie 2010

Acolo unde totul are sens...


Si astazi ploua.
Vantul se impleteste cu gandurile... mi-e atat de dificil sa zambesc cand si vremea-mi pare un dusman.
Inima mi-e agitata de parca-n ea se zbat valurile mareelor lovindu-se de stanci.
Mi-e frig si totusi de undeva simt o caldura ... respiratia calda isi croieste drum prin notele vietii formate din zambete, uneori prea subtile dar sincere si adevarate.
Ma retrag uneori pentru a ma apara, plang de multe ori ratacindu-ma prin amintiri, vazandu-mi greselile, ma infurii ma incolacesc ca un arici. Apoi, ca un fir de iarba renascand, incep sa visez.
Traiesc libertatea gandului...
Un gand te poate face sa vezi cerul dincolo de nori si iubirea la fel de frumoasa ca soarele ce saruta luna intr-o picatura de ploaie ...

Mi se intampla adesea sa ma pierd in ganduri si atunci, vrajita, fixandu-mi privirea, ma pierd in cine stie ce univers.Cine ma cunoaste si ma vede de aproape stie foarte bine, ma striga si nu primeste nici un raspuns. Privirea mi se pierde dincolo, in cine stie ce univers. Nimic nu ma poate atinge. Ma intorc inapoi, pentru a relua zborul prin viata, trecut si prezent,prin fragmentele adunate in timp, acolo unde totul se opreste si are un sens, in SUFLET ... de aceea plang sau rad la fiecare emotie, tot acolo se aud vocile, se simt intinderile de maini. Acolo este fiinta umana care traieste, respira, plange si simte suferinta ...
Acolo putem atinge, putem umple golurile, chiar de la mii de kilometri distanta si putem transforma durerea intr-un zambet ... pentru asta , avem nevoie de emotii, nu de cuvinte . Sufletul poate vorbi numai in interiorul inimii...

luni, 11 octombrie 2010

Asculta-ti inima!


Nu ma intereseaza
ceea ce faci pentru-a trai,
vreau sa stiu pentru ce traiesti
si daca risti totul
pentru ati gasi visele
ce s-au nascut în sufletul tau.

Nu ma intereseaza câti ani ai ,
vreau sa stiu daca
mai vrei sa risti pentru iubire,
pentru vise.
Sa traiesti viata
ca si cum ar fi o aventura.

Stiu ca ai atins
centrul durerii tale,
dar as vrea sa stiu
daca ai lasat poarta sufletului tau
deschisa dupa toate cele întâmplate
sau te-ai închis de teama
sa nu mai suferi în viitor ?

Nu vreau sa stiu daca
este adevarata povestea care-o spui ,
vreau sa stiu daca
esti capabil sa lasi în urma totul
pentru a fi tu ceea ce esti .

Vreau sa stiu daca
vezi frumusetea
chiar si atunci când
zilele sunt mai întunecate .

Nu ma intereseaza
unde locuiesti sau câti bani ai ,
vreau sa stiu ce te sustine
în viata daca nu ai avea nimic .


Eu ,

pentru a trai nu fac nimic ,
însa pentru a-mi urma visele
as face din fiecare lucru o arta,
pentru a-mi darui bucurii sufletului .

Îmi voi urma visele pâna la capat
pentru ca ele ma fac sa ma simt vie .

Nu stiu daca am atins
cea mai mare durere ,
însa stiu ca
ranile înca îmi sunt deschise.

Frumusetea o gasesc oriunde,
în orice lucru ce stie
a se lasa mângâiat ,
atunci sufletul îmi zâmbeste .

Locuiesc într-o mica realitate
si merg înainte traind
si cred în ziua de maine .

Traiesc cu speranta
ca într-o zi îti voi vorbi
privindu-te în ochi fara frica
cu inima deschisa,
pentru ca sufletul nu are nevoie
de reguli gramaticale
sau de o buna exprimare.

Daca vei citi într-o zi
cele ce ti-am scris
si vei întelege sensul cuvintelor...

Asculta-ti inima!

miercuri, 6 octombrie 2010

Cand inimile noastre vorbesc !

(Sufletului ce trimite lumina )



Sute, mii de vieti, intr-o singura viata, a ta !
Totul ai incercat, atat binele cat si raul ...
dar nimic nu ti-a satisfacut setea de iubire ,
pentru a gasi " sublimul suflet "
ceea ce inca mai cauti frenetic
si stii in sinea ta ca exista cu adevarat ...

De-ai stii cat de usor este, suflet singur,
sa cauti in adancul sufletului tau
adevarul pe care il ascunzi
din teama de a nu mai fi ranit,
frica de a simti durerea
pe care o strapunge inima,
teama de a fi liber de a fi " eu "

Creeaza-ti cetatea,
cu toata dragostea
din propria ta inima ,
abandoneaza fragilitatea
care face acea armura impenetrabila ,
gasindu-ti scuze ce nu exista ...
traieste intens fiecare moment,
fiecare secunda , fiecare prezent,
pentru ca, doar asa vei gasi
acea usa intredeschisa
ce face umbra luminii care este in tine ...
Doar asa vei putea zbura in libertate
si daca inca teama vei avea
mana mea va fi mereu intinsa
spre a te ajuta ...

Iata...
din linistea si intunericul cel mai profund ,
acea raza de lumina ...
ce se zareste in imensitatea orizontului...
atingand sufletul, vindecand cicatricile ...
Undeva, intre mare si cer ,
acea raza de lumina,
iar eu, ca o nava ma apropii de acel paradis
ce-mi da siguranta...
imi da curajul sa accept schimbarea...
ca neancetat lumina aceea ratacitoare
ce se pierde in apus,
va reveni in fiecare dimineata...
Ceea ce ramane este in sentimente,
in emotii, in zambetul din ochi ,
in lacrima ce atinge sufletul ...

Gandul ca iubirea mea iti poate aduce
zambetul pe chip,
ma face sa ating fericirea,
multumindu-ti pentru fiecare zambet
ce mi-l faci cadou
atunci cand inimile noastre vorbesc !

marți, 5 octombrie 2010

Buna dimineata !



Dimineata ...


Am deschis ochii
si am cautat acel gust de bucurie ce îl cunosti...
acea privire intensa spre viata
ce ar trebui sa fie.
Zile ciudate, confuze, fara culoare si sens,
nuantele lor sunt în suflet ,
asteptând sa picteze fiecare zi.
Gânduri care încep sa zboare
de cum se lasa seara
ducând cu ele cuvinte nespuse.
Si apoi, o anxietate subtila
de a nu stii cum sa gasesc cuvinte
care sa dea forma gândurilor.
Privesc mâinile, încep sa zâmbesc,
pentru ca o voce suava îmi spune
ca sunt însotita mereu...
Muzica ce o asculti rasuna si în camera mea,
suspin usor, si cu ochii închisi
gandurile mele se joaca...
Îi spun vântului sa te mângâie cu gândurile mele...
Soarelui sa te încalzesca cu bratele mele,
Cerului sa te însoteasca mereu cu visele mele...

Ma gandesc la tine ,
pentru ca este singurul mod
in care pot sa-ti fiu alaturi ...
Ma gandesc la tine si sunt fericita .
Stiind ca si tu te gandesti la mine ...
Cu gandul , te tin mereu in sufletul meu ,
astfel ca esti in orice clipa alaturi de mine ...
Te port cu mine oriunde ma poarta viata ,
Te port cu mine in toata existenta mea ,
Nu te pot pierde , pentru ca mi-as pierde sufletul...

marți, 24 august 2010

Tacerile...


De multe ori cad... de cele mai multe ori, din pricina temerilor ce si-au facut loc in sufletul meu ... Ma ridic uneori mai greu, alteori ajutata, dar de fiecare data ma ridic mai increzatoare , cu speranta si credinta in Bunul Dumnezeu ... atunci realizez ca, de cele mai multe ori, suferinta ne face mai puternici ...
Tacerea mea a fost confundata cu suferinta ...
eu as numi-o mai mult tristete...
din care incerc sa ies cat mai repede cu putinta pentru ca nu este un lucru bun...
in acele momente apare nemultumirea de propriul tau destin, ganduri nu tocmai placute, refuzand orice conversatie chiar si cu tine insuti ...
dar ...prin tacere poti evita si conflicte, poti sa faci pe cineva sa inteleaga mesajul tacerii tale ...insa, trebuie sa faci in asa fel incat sa nu-ti simta tacerea ca un repros...
Si acesta este tot un miracol al Iubirii , Bunatatea pe care multi nu o inteleg ...
Ma dor tacerile , mai ales cand stiu ca o vorba buna le-ar mangaia sufletul dar, refuza acea mangaiere ...
La fel cum ma dor tacerile... ma dor cuvintele jignitoare ...
este foarte important sa stii cand trebuie sa taci ... sa tratezi jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu iti sunt adresate tie...ci altcuiva...

Drumul in aceasta viata nu este usor , trebuie sa stii spre ce drum iti indrepti pasii, insa... sa iti asculti inima si cu rabdare sa prinzi forte pentru a depasi orice necaz, suferinta...
" Trebuie sa fim intelegatori fata de neputintele si imperfectiunile noastre si sa avem rabdare fata de defectele noastre"... imi spunea cineva acum cateva zile ... este mai greu, mai ales atunci cand te simti slabit ... nu oricine isi poate impune reguli ... avem capacitatea de a-i intelege pe ceilalti dar incapacitatea de a ne intelege pe noi insine ... suntem mai duri cu noi atunci cand de fapt ar trebui sa fim mai blanzi ...

duminică, 22 august 2010

Voi fi acolo unde-ti vei dori...



Intr-o zi am avut zambetul de primavara ...
In raze de soare, chipul imi scaldam
si-n mirajul unui vis, iubirii ii cantam...
Ca o adiere de vant cald, fara sa vreau,
zambetul a disparut in noapte...
Lumina zambetului meu s-a stins
ca o lumanare ce-si termina fitilul...
Nu voi uita ca cerul a fost in mine ...
tu, erai cerul ce vorbea despre zborul meu ...


Atunci cand pierzi iubirea, totul in jur ti se pare sumbru...
Incerci zadarnic ca scrii, dar iti lipsesc cuvintele,
iar fantezia isi pierde orice culoarea ...
Ochii ratacesc ganditori, pierzandu-se in ceata
ce ascunde muntii unde odinioara, te vedeai in varful lor, atingand norii ...
Gandurile alearga ca pasagerii pe un peron aglomerat,
unde zgomotul sufoca orice gand si inneca orice voce ...
Te vezi inutil in propria ta viata ...
Vezi visele ce dispar pe mare, intre valurile albastre, pierzandu-se in orizont ...
Cu fiecare lacrima ce-o versi, zambetul tau se indreapta spre acel tarm necunoscut ...
acolo unde visele vor ajunge ...
pe acea insula ce nu exista ...

Voi fi acolo unde-ti vei dori...

Voi fi intr-un trandafir umezit
de roua diminetilor
si-n acea lacrima ce-ti va mangaia sufletul,
Voi fi in curcubeul cu mii de culori ,
acel Zambet senin ...
Voi fi in adierile calde de vant,
din fiecare primavara ...
Voi fi in ploile de vara ,
sarutandu-te cu fiecare strop
ce-ti va atinge chipul ...
Voi fi in frunza ruginie ce va cadea cu tristete
in fiecare toamna la picioarele tale ...
Voi fi in fulgii de nea ce se vor topi
atunci cand vor simti respiratia ta calda ,
patrunzand in porii pielii tale ...
Voi fi o stea pe un cer acoperit de norii stravezii,
pe care doar tu ii vei putea vedea ...
Voi fi intr-un parfum de trandafiri...
Intr-un fir de nisip , intr-un val ...
Voi fi acolo unde-ti vei dori,
in spatiul si in timpul tau ,
in mintea si sufletul tau ..

Pentru totdeauna ...
Voi fi acolo ....
La fiecare zbor ce il vei face iti voi atinge fruntea cu degetele spunandu-ti :
Gandeste-te la lucruri bune !!!