duminică, 3 aprilie 2011

Intr-o zi...


Nu a fost posibil sa fiu mereu fericita,
dar am incercat sa adun "piesele" din mine in fiecare zi
asa cum adun bucati fragile din scoicile lasate pe plaja ...
Eu, care am scris mereu ceea ce-am simtit... nu mai pot scrie...
Totul se opreste intre degete, intre suflet si respiratie, intre mare si cer.
Intorc privirea spre trecut, dar nu ma uit inapoi cu regret.
Privesc oamenii si le descopar nevoia de a iubi si a fi iubiti,
ascunzand greutatea propriilor greseli,
ascunzand teama de a ramane singuri cu ei insisi...
Poate, pentru ca, este prea dureroasa autocritica
si mult mai convenabil zborul evitand oglinda sufletului...
Intr-o zi se va sparge aceasta oglinda ,
se va sfarama bucati pana va ramane pulbere
din ceea ce a fost candva un Suflet.
Trimiteți un comentariu