vineri, 23 septembrie 2011

Gand purtat de vant


O pulbere alba acoperea soarele in dimineata aceasta, semn ca toamna si-a intrat in drepturi.  Mii de frunze in caderea lor sunt purtate de vant prin negura cetii,  fara sa stie incotro le indreapta. Pamantul le va inghiti, sufocandu-le incet sub bocetul indurerat de moarte.
Din departare se aude cantecul apei ce-a prins gustul si culoarea toamnei, ruginie.
Nu stiu din ce sunt facute aromele toamnei . Nu stiu daca sunt facute din aripile ingerilor abandonati  ce se agita pentru a da cerului lumina  sau din  a celora ce incearca sa supravietuiasca  amestecandu-se intr-o mecanica simfonie stiind ca metalul rece creaza senzatii puternice si poate face sufletul sa vibreze .  Nu stiu...
Intuind totul sau nimic, parfumul toamnei  ma leagana usor ca cenusa de lemn arsa de mult timp ce-si cauta caldura...  ziua se scurge usor si tot nu stiu de unde vine aroma toamnei ...
In timp ce adun recolta zilei ce a trecut, in speranta ca-mi va spune ceva, in camera incalzita de soarele tomnatic se adancesc umbrele din viata de zi cu zi si imaginatia mea respira un sens al trecutului ... ma regasesc copila cu temerile ce le-am avut , in dialogurile tacute cu ursuletii de plus, cautand siguranta in mainile tatalui pe strazile aglomerate, fara culoare si confuze . Ma regasesc in bratele mamei ce ma asteapta bucuroasa in pragul casei ... Lumina amintirilor si intunericul  prezent ma poarta in vartejul sentimentelor... vad astfel zambetul mamei, preocuparile tatalui, povestea bunicii, autoritatea bunicului, multe alte chipuri si multe alte zambete .
Intunericul ce se lasa in camera  ma indreapta usor spre antice simtiri, tinand in palme zambete ce nu le-am oferit atunci cand a trebuit sau nu am mai avut cum sa le ofer ...  indrept privirea spre cerul acoperit de nori si simt fiorii unei nopti de toamna , fara stele ...
Singuratatea ma sufoca,  ii resping bratele taioase... nu o vrea nici ca prietena si nici ca dusman. 
De ce primesc raspunsuri tacute la rugaciunile mele!? Nu vreau decat sa fiu aparata de razele toride si de iluziile violente, vreau sa traiesc, vreau sa respir, vreau sa visez.
Astept schimbarea anotimpurilor, cand culorile se transforma, cand seninul de cer apare dintre norii negri, cand ploaia renaste pamantul , cand soarele , luna si stelele nu vor mai fi doar obiecte pentru istoria lumii ci vor straluci din nou cu un dram de mister.
Astept zambetul deschis al sezonului verde, al bucuriei de viata, ratacita fiind ca frunza prin vantul de toamna.
Trimiteți un comentariu