sâmbătă, 10 septembrie 2011

Oameni si suflete


O viata nu ne ajunge sa cunoastem universul pentru ca noi suntem un intreg univers de descoperit, de povestit, cel putin o parte din ceea ce cunoastem ... dar restul ?
Misterul ce ne invaluie, ce speram sa il aflam pentru a fi multumiti,
pentru a ne hrani sufletul .... ?
 Sufletul cu o mie de dorinte impletind mintea pentru a trai intens pentru a depasi infinitul,
pentru a iubi mai mult decat viata insasi...
Oamenii, lasa urme atunci cand ii intalnim...
semne adanci , uneori invizibile sau abia perceptibile intr-o privire...
Intalniri ce ne marchiaza pentru totdeauna , lasand urme de nesters... altele care trec, lasand urme  ce se pierd in indiferenta .
Altele care ne sustin , care ne raman in suflet  ca undele marii  sau luminite de stele , contururi determinate pe care le putem simti  cum mangaie cu degetele  amantindu-ne cand au fost trasate .
Alte intalniri sunt fara inteles curgand prin minte, fugind , lasand un gol in suflet .
Tu, esti in sufletul meu dinainte de a te intalni si vei fi mereu parte din sufletul meu pana ce lumea se va sfarsi.
Asa cum norii ascunde soarele, zapada ascunde o floare, marea ascunde o lacrima... eu te ascund in sufletul meu.
Nimic nu va putea sa distruga ceea ce simt, pentru ca nu voi permite nimanui sa patrunda in sufletul meu.
Sunt povesti ce nu se nasc din adevar, dar tu nu stii...
convins fiind ca aceasta este o panza pe care pictezi si folosesti toate culorile din inima  ca totul sa prinda viata, dar intr-o zi realizezi  ca nu exista nici o panza si te gandesti ca s-au terminat  sau ti-au expirat propriile culori si vezi doar gri in jurul tau.
Stand pe podea, cu ochii la nimic, privesti camera goala si crezi ca totul este o iluzie, dar culorile sunt inca acolo gata pentru a le aplica pe panza.
Cand vei vedea nascandu-se o poveste adevarata, vei inmuia varful inimii in tempera
si in final pictura revine la viata. 
Trimiteți un comentariu