joi, 10 octombrie 2013

Nu mi-ai dat timp



Era frig in acea noapte de toamna,
doar zambetul tau imi mangaia
si imi incalzea sufletul,
 apoi intuneric.
Nici 50 de ani n-aveai cand ai plecat
Nu mi-ai dat timp sa-ti cer iertare
si nici macar sa te imbratisez.
Nu mi-ai dat timp sa simt
cu mainile mele timpul trecand prin parul tau ...
Nu mi-ai dat timp sa-ti fiu alaturi,
atunci cand incepusem sa te inteleg.
Nu mi-ai dat timp sa te vad imbatranind, sa am grija de tine,
sa iti sterg lacrimile, sa ma bucur si sa sufar alaturi de tine ...
M-am bucurat... si-am suferit de-atatea ori, dar tu nu mai erai.
Imi lipseste zambetul tau, sfaturile
si blandetea vocii tale atunci cand ma dojeneai.
Mi-e dor, mi-e tare dor de stralucirea ochilor tai!

Acum esti una din cele mai luminoase stele...
stiu ca ma privesti in tacere
si ma binecuvantezi in fiecare zi.
Daca ridic privirea ma vad jucandu-ma in jurul tau,
iar degetele tale le simt in parul meu spunandu-mi:
”Fata mea ”
Nu mi-ai dat timp, dar am crescut,
sunt puternica si pot spune norocoasa,
pentru ca-mi trimti in cale
suflete bune si frumoase, asemeni sufletului tau!

luni, 28 ianuarie 2013

Te regasesc

Da... te regasesc intre respiratii de timp, ce transforma colturile uitate in cuidate sensuri si respir prin tine soaptele calde de iubire, din nou cufundate in padurile verzi ale dorintelor, printre florile rosii ale pasiunii. Da... te regasesc acolo unde marea se uneste cu cerul in acel loc unde imposibilul devine posibil . Te regasesc,suflet drag si te strang la pieptul meu pentru a trai, pentru ca doar tu stii sa ma conduci printre strazile reci si ciudate ale acestei lumi. Si cand vom pasi discret pe aleile calde ale iubirii ii vom zambi cerului cantand impreuna balada iubirii implinite. Astept cu nerabdare sa se deschida fereastra lumii, sa privesc acel dans fara ritm si fara muzica, dar cu triluri si zambete de copii.

joi, 10 ianuarie 2013

Casa unde am trait

Acesti pereti m-au tinut in brate in primii pasi facuti. Ii vad, ii ating, ii simt, respir cu ei in tacerea ce construieste singuratatea din sufletul meu. Singuratatea in tacere cu intrebari fara raspunsuri, ignorand realitatea unor oameni arizi si rai. Ma surprind adunand lumini din priviri pentru a trai, dar nu aduc sufletului altceva decat sensul imposibilului, la fel cum suflu de vant poarta spre cer un fir de papadie si tare-as vrea sa il urmez. Gradina casei imi aduce parfumul perfect al jocurilor de culori, dar nu mai regasesc in ea jocurile mele de copil visator. Totul este acum limitat. Totul este acum curat. Merg pe aleea gradinii printre irisi, margarete, orhidee si trandafiri, acolo unde ma ascund in tacerea gandurilor ce ma domina. Tacere ce dispare cu prima lacrima ce ma arde. Eleganta, fantana cu apa cristalina ce susura bucuroasa, dar monotona, reflecta razele soarelui, creand un mic curcubeu, dar e un amestec de plastic, lumina si aluminiu ce nu poate lua locul armoniei ce se creaza o data terminata furtuna, cand pasarile canta, aducand cu trilul lor voalul multicolor in mii de fragmente colorate, iubirea. Nelinistita in suflet, chiar daca simt parfumul iubirii, amintirile se agita precum norii... cand albi, cand negrii, patand cerul albastru al fericirii aducand stropii de ploaie si fulgii de nea intr-o apasatoare ceata, ingreunand drumul spre dialogul cu mine insami. Ma privesc cu ochii abia deschisi, investigand omul care transmite mesaje ciudate de viata in licariri intunecate pe drumuri acoperite de ceata cu rasuciri stralucitoare ca pielea unui sarpe. Ma uit la mine printre voalurile timpului, tremurand, pana cand ceata se ridica in jurul valorilor, printre panzele necunoscute si inutile ale unei toamne pierdute. Merg timid, dar ireversibil pe firul lung al vietii, adunand sentimente impalpabile, amintiri si nostalgii, in poezii... Unde merg?!... intr-o calatorie spre nicaieri. Ma opresc si privesc petalele florilor pierdute in desertul zilei ce va muri in ultima respiratie a unei antice primaveri.